Creaţie, cădere, răscumpărare14 februarie 2011
Cu cît meditez mai mult la taina existenței umane, cu atât mai uluit devin. Un Dumnezeu atotputernic, existând etern în trei persoane, suficient Sieşi, decide la un moment dat ca în jocul de culori a creaţiei, să cheme în fiinţă o categorie aparte: omul. Punând în această creaţie, din Sine Însuşi, ceva ce n-a mai pus în nimic altceva : capacitatea de a iubi şi urî, alege sau respinge, acest Dumnezeu se dă pe "mâna" făpturii, petrecând clipe speciale cu omul inocent în zorii omenirii.
Însă într-o zi, fără veste, furat de mirajul promisiunilor deşarte de independenţă, din dorinţa de a fi ca Dumnezeu, omul întoarce spatele Creatorului, ajungând să se închine, prin ascultare de şoapta seducţiei, creaturii.
Uimirea mea începe doar acum: Dumnezeul atotputernic, în loc să refuze judecata ultimativă și îndeplinirea ei, împreuna cu omul deja mutilat de păcat, începe desfășurarea celui mai uimitor plan din Univers: răscumpărarea omului. Nu singur, deși pe cheltuiala Lui, ci în colaborare cu omul. Și cu cât omul, simțind pulsul istoriei se alătură planului divin, Dumnezeu în nemărginirea iubirii Lui se comunică pe Sine, tot mai mult. Ba încă, Dumnezeul cel necuprins, își leaga numele de oameni imperfecți. Adevărat, imperfecți dar dornici de ascultare.
Neputincioși, ca în momentele cheie să fie la înălțimea așteptărilor. Trântiți la pământ, tăvăliți chiar, în noroiul compromisului. Dar de fiecare dată cu mâna întinsă spre mâna lui Dumnezeu. Și de fiecare dată când cele două mâini se întâlnesc, omul este ridicat, înălțat, dar mai smerit. Mai atent cu sine însuși și mai iubitor față de ceilalți. Tămăduitor care a fost tămăduit de Marele Medic.
Și prin faptul că-și conștientizează locul în istorie, devine erou în galeria eroilor credinței, strălucitori asemenea lunii, într-o noapte senină de vară, pe un vârf de munte. Ei însă știu un secret: nu sunt deținătorii luminii, nu sunt sursa. Ei doar reflectă o parte din Lumină, călăuzind drumeții în noaptea căutării. Până când Soarele va răsări ! Curând...Foarte curând...!
de Pastor, Virgil Dan 0 comentarii
ultimele articole
- Viața din perspectiva clipei de
- Vestitorii de Pastor Virgil Dan
- Criză și antidot de Virgil Dan
- Sfinți și sfințișori; morți și vii de Virgil Dan
- Ehad, unitatea desăvârşită de Pastor, Virgil Dan
- Cine-mi va stâmpăra sufletul însetat ? de Pastor, Virgil Dan
- Primăvara de Pastor, Virgil Dan
- Creaţie, cădere, răscumpărare de Pastor, Virgil Dan
- Satisfacţie garantată ? de Pastor, Virgil Dan
- Eroi veritabili ai credinţei de Pastor, Virgil Dan
- Pace vouă! Hristos a înviat! de Pastor, Virgil Dan
- Citadela invincibilă de Pastor, Virgil Dan
- Pelerini spre casă de Pastor, Virgil Dan
- De ce avem nevoie de un nou an? de Pastor, Virgil Dan
- Vorbirea lui Dumnezeu de Pastor, Virgil Dan
- Dumnezeul celor vii de Pastor, Virgil Dan
- Eclesia 1996-2009 de Pastor, Virgil Dan

