Citadela invincibilă01 martie 2010

Martie. Soare. Vreme bună. Aşteptăm primăvara. Suntem plini de speranţă. Lepădăm veşmintele iernii, schimbăm încălţămintea, înlocuim cauciucurile la maşină. Sărbătorim 1 Martie, lumină, bucurie, senin, roşu şi alb. Apoi, într-o dimineaţă, când ne trezim, zăpada acoperă din nou ghioceii şi colţul ierbii proaspăt semeţit. Umbre, nori, frig, umezeală, ne pătrund dincolo de veşminte, până în suflet. Viaţă normală, sănătate, părinţi, copii, prieteni zâmbitori. Apoi, un telefon cu sunet strident, mult mai strident decât de obicei, frânge tăcerea şi liniştea din suflet. Întrebări: Până când? Oare nu se mai termină? Oare nu există o lume în care lucrurile să nu se strice? Oare pe Pământ sau în Univers...?
Cu 2000 de ani în urmă... O zi aglomerată. Forfotă, agitaţie, strigăte, miei sacrificaţi, durere şi bucurie, regrete şi speranţe. O cetate asemeni unui cazan care dă în clocot... Trei cruci, pe o culme. Soldaţi romani plictisiţi, preoţi vicleni, mulţimi tulburate, ucenici risipiţi. Fiul lui Dumnezeu, atârnat pe lemn. Soarele se stinge, stâncile scrâşnesc, perdeaua din Templu este sfâşiată. Drama Dumnezeirii devine speranţa omenirii. Accesul la Dumnezeu este deschis. Cine are curajul să intre? Doar un tâlhar? Unul care nu mai avea nimic de pierdut: nici bani, nici sănătate, nici haine, nici prieteni, nici onoare, nici timp... Unul care a recunoscut două lucruri: identitatea Celui crucificat alături de el şi propria-i vinovăţie. Şi a primit cea mai puternică poliţă de asigurări din univers: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai." Şi S-a ţinut de cuvânt.
Tot Fiul lui Dumnezeu a mai făcut o promisiune: "Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi." Un loc unde sunetul telefoanelor nu va mai înspăimânta inima. Unde nu va pătrunde scrâşnetul frânelor insuficiente, al geamurilor spulberate, al valurilor nestăvilite. Unde amintirea celui rău va fi ştearsă fără urme. Un loc în care nu va mai fi strigăt de durere sau disperare, legământ rupt. Nu vor mai fi jurăminte călcate, dezamăgiri, suferinţe provocate de accidente sau de boală. "Dumnezeu Însuşi va fi cu oamenii Lui. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut ... Iată, Eu fac toate lucrurile noi."Oamenilor cu care lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se identifice, El le-a pregătit o cetate. Una ale cărei temelii sunt de neclintit. Una în care nimic necurat nu va avea acces. Una în care surprizele vor fi doar noi aspecte ale bunătăţii şi ale iubirii Lui, ale gloriei şi ale măreţiei proprii. Reflectate în oamenii Lui. O CITADELĂ INVINCIBILĂ!

de Pastor, Virgil Dan  0 comentarii